Nicolae Vulovici (n. 8 iunie 1877, Calafat, judeţul
Dolj - d. 8 septembrie 1916, Miercurea Ciuc,
judeţul Harghita) a fost un poet şi ofiţer în armata română în timpul Primului
Război Mondial.
A scris
versuri ostăşeşti, a făcut parte din primul colectiv de conducere al revistei
"Ramuri" şi a fost unul dintre primii poeţi ai acestei publicaţii. A
fost unul dintre membrii fondatori ai "Noii reviste oltene". A mai
colaborat la publicaţiile "Semănătorul", "Neamul românesc
literar", "Junimea literară" şi altele. A publicat în timpul
vieţii sale volumele "Vitejeşti, Poezii" în anul 1906 şi
"Stihuri oţelite" în anul 1909.
A căzut la
datorie la data de 8 septembrie 1916, în luptele purtate de armata română
pentru eliberarea oraşului Odorheiul Secuiesc, lovit în frunte de un glonte
duşman.
Modul în
care şi-a dorit să cadă pentru ţara sa l-a descris într-una din poeziile sale:
„"De-o fi să mor, tu, Doamne, dă-mi”
„O moarte vitejească,”
„Un glonte-n floarea din chipiu - în lupte mă
izbească!”
„Nu voi să mor pe căpătâi - cum mor toţi
nevoiaşii,”
„Pe-oţele
ori pe-un muşuroi - adorm de veci ostaşii!”
„Schilavu-mi trup înfăşurat - în pânza
tricoloră,”
„Mi-l plângă trâmbiţaşii mei - nu mamă, nu
suroră...”
„Cu coif,
cu armele gătit - un mire-ales de moarte -”
„Nu
cioclii pe grumazul lor: soldaţii să mă poarte!"”
Bibliografie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu